HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ

Tensiunea arterială este presiunea cu care sângele circulă prin artere. În sistolă, atunci când inima se contractă propulsând sângele, această presiune este mai mare (tensiune sistolică). În diastolă, atunci când inima se relaxează, sângele continuă să circule, dar sub o presiune mai mică (tensiune diastolică). Tensiunea arterială se măsoară în milimetri coloană de mercur (prescurtat mmHg).

Hipertensiunea arterială reprezintă creșterea tensiunii arteriale peste limitele acceptate ca normale, care sunt de 140 mmHg pentru tensiunea sistolică și 90 mmHg pentru cea diastolică. În funcție de nivelul creșterii tensiunii, hipertensiunea se clasifică în grade sau stadii (3 grade conform clasificării europene, 2 stadii conform clasificării americane).

Măsurarea corectă a tensiunii arteriale

se face în condiții de relaxare fizică și psihică, cu pacientul așezat. Se fac cel puțin 2 determinări la un interval de 1-2 minute și se face media măsurătorilor. La prima vizită se măsoară tensiunea la ambele brațe, ulterior se ia ca referință brațul cu tensiunea mai mare. În cazul măsurării tensiunii la domiciliu cu un tensiometru automat se preferă cele cu manșeta la nivelul brațului. O listă cu tensiometrele automate validate conform protocolului Societății Europene de Hipertensiune găsiți aici.

În peste 90% dintre cazuri explicația exactă a creșterii tensiunii arteriale nu este cunoscută. Contribuie mecanisme complexe hormonale, vasculare, renale, nervos-centrale etc. incomplet elucidate până în prezent. S-au identificat câțiva factori comportamentali de risc pentru apariția hipertensiunii, ca excesul de sare în alimentație, abuzul de alcool, sedentarismul, obezitatea; există de asemenea o predispoziție genetică. Numim acest tip de hipertensiune hipertensiune arterială esențială.
În opoziție, într-un număr mic de cazuri putem identifica o afecțiune primitivă a unui anumit organ (de obicei rinichi sau glandă endocrină), care duce ulterior la creșterea tensiunii arteriale. Numim acest tip de hipertensiune hipertensiune arterială secundară. Identificarea afecțiunii primitive este importantă, pentru că prin tratarea ei într-un stadiu precoce putem controla și hipertensiunea arterială.

Se estimează că hipertensiunea arterială afectează 35-40% din populația lumii. Cu toate acestea, un număr mare de persoane rămân nediagnosticate, iar dintre cele diagnosticate multe sunt tratate necorespunzător.

Care este cauza numărului mare de persoane hipertensive nediagnosticate? Cu excepția pacienților cu forme severe de hipertensiune, care pot acuza simptome ca dureri de cap, respirație dificilă, dureri de piept sau tulburări de vedere, majoritatea bolnavilor sunt asimptomatici pentru mulți ani de la instalarea hipertensiunii arteriale. De aceea este importantă verificarea periodică a tensiunii la medicul de familie.

Chiar dacă hipertensiunea evoluează asimptomatic, complicațiile ei se instalează treptat și de multe ori sunt ireversibile în momentul punerii diagnosticului. Cele mai de temut sunt accidentul vascular cerebral, infarctul miocardic, insuficiența cardiacă și insuficiența renală. De aceea hipertensiunea arterială a fost supranumită și "ucigașul tăcut".

Evoluția și complicațiile hipertensiunii arteriale netratate sunt bine ilustrate de cazul fostului președinte american Franklin D. Roosevelt, într-o perioadă când posibilitățile de tratament al hipertensiunii erau foarte limitate și creșterea tensiunii arteriale odată cu vârsta era considerată normală.

Franklin D. Roosevelt

Roosevelt a fost diagnosticat cu hipertensiune arterială în 1937, iar în 1939 au apărut primele semne de afectare a funcției renale, care s-au agravat în anii următori. În martie-aprilie 1944 președintele acuza dificultăți de respirație, probabil prin insuficiență cardiacă, în condițiile în care tensiunea arterială crescuse până la 210/110 mmHg. A urmat o perioadă de ameliorare a simptomelor, iar în noiembrie 1944 Roosevelt a fost reales președinte. Cu ocazia discursului ținut în fața Congresului, în ianuarie 1945, el a acuzat dureri intense în piept, însă s-a exclus un infarct miocardic. În ciuda valorilor foarte mari ale tensiunii arteriale, de până la 260/150 mmHg, în februarie 1945 președintele a participat la Conferința de la Yalta, alături de Churchill și Stalin.
Opt săptămâni mai târziu, în timp ce își citea corespondența, Roosevelt a simțit o durere puternică de cap, pierzându-și la scurt timp cunoștința. Deceda după 2 ore printr-un accident vascular cerebral hemoragic masiv, tensiunea arterială fiind peste 300/190 mmHg.

Din ce cauză apar complicațiile hipertensiunii arteriale? Presiunea crescută de circulație a sângelui duce la fragilizarea peretelui arterelor, cu pătrunderea particulelor de colesterol în perete și îngustarea vasului de sânge (vezi și articolul "Cardiopatia ischemică"), sau cu dilatarea (anevrism) posibil urmată de ruperea peretelui arterial. Așa apar infarctul miocardic și accidentele vasculare cerebrale, ischemice respectiv hemoragice, precum și anevrismele aortei sau ale arterelor mai mici. Afectarea vaselor rinichilor duce la nefropatia hipertensivă ce poate progresa spre insuficiență renală; afectarea vaselor retinei duce la retinopatia hipertensivă, iar a vaselor membrelor inferioare - la arteriopatia cronică obliterantă.
Pereții ventriculului stâng (ce îndeplinește funcția de pompă a inimii - vezi și articolul "Structura și funcția aparatului cardiovascular") se îngroașă (cardiopatie hipertensivă), fiind nevoiți să genereze o forță mai mare de propulsie a sângelui în artere - apar insuficiența cardiacă și tulburările de ritm cardiac.


Tratamentul hipertensiunii arteriale

Tratamentul hipertensiunii arteriale urmărește normalizarea valorilor tensiunii arteriale nu ca scop în sine, ci ca mijloc de prevenire a complicațiilor tensiunii arteriale. Apariția acestor complicații este însă favorizată și de alți factori de risc cardiovascular, ca fumatul sau diabetul zaharat; de aceea când diagnosticăm un pacient cu hipertensiune arterială căutăm activ și prezența celorlalți factori de risc, pentru crearea unui profil de risc cardiovascular global (care figurează de obicei în diagnosticul complet al pacientului, de exemplu "Hipertensiune arterială gradul II risc adițional înalt").
Tratamentul corect al pacientului hipertensiv se adresează deci nu doar valorilor tensiunii arteriale, ci și celorlalți factori de risc cardiovascular (vezi și articolul "Riscul cardiovascular global").

Măsurile care țin de stilul de viață au avantajul că, pe lângă reduceri în general modeste ale tensiunii arteriale, influențează și alți factori de risc. Dieta săracă în sare și grăsimi saturate, bogată în fructe și legume, controlul greutății corporale, activitatea fizică regulată, evitarea abuzului de alcool și abandonarea fumatului sunt câteva măsuri care obțin aceste beneficii.

Tratamentul medicamentos se adresează mecanismelor vasculare, hormonale, renale, nervos-centrale etc. implicate în apariția și întreținerea hipertensiunii arteriale (de ex. vasodilatatoarele relaxează mușchii netezi din pereții arterelor, diureticele elimină excesul de fluide din organism ș.a.m.d.).
Există un număr foarte mare de medicamente antihipertensive; cu toate acestea, la unii pacienți este foarte greu sau chiar imposibil de obținut controlul tensiunii arteriale. Vorbim în aceste cazuri de hipertensiune arterială rezistentă. Se pot încerca în aceste cazuri intervenții speciale, cea mai promițătoare fiind actualmente denervarea renală, aflată în stadiul de investigare; aceste intervenții se fac, desigur, numai în centre specializate.

În cazul pacienților cu hipertensiune arterială secundară, tratamentul afecțiunii primitive (de obicei de la nivelul rinichilor sau unei glande endocrine - de ex. dilatarea unei îngustări a arterei renale, operația unei tumori a glandei suprarenale) poate duce la normalizarea tensiunii arteriale. În cazurile cu evoluție îndelungată, însă, se întâmplă adesea ca hipertensiunea să persiste și după rezolvarea cauzei inițiale.


Este important de menționat că tratamentul hipertensiunii arteriale, odată inițiat, va trebui în general continuat toată viața. De respectarea acestui tratament depinde controlul corect al valorilor tensiunii și minimizarea riscului de complicații amenințătoare de viață, ca infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral.