Cardiomiopatiile sunt boli care afectează mușchiul inimii.
După cum am arătat în articolul "Structura și funcția aparatului cardiovascular", inima este alcătuită din 4 camere - două atrii și doi ventriculi - ai căror pereți sunt formați în cea mai mare parte din celule musculare (celule miocardice), formând împreună mușchiul cardiac (miocard). Grosimea miocardului este cea mai mare la nivelul ventriculului stâng, datorită forței crescute pe care acesta trebuie să o genereze pentru propulsia sângelui în circulația sistemică.
De aceea, deși cardiomiopatiile pot afecta toate zonele miocardului, funcția inimii va fi influențată în primul rând de afectarea miocardului ventriculului stâng.
Există 3 tipuri principale de cardiomiopatii: dilatative, hipertrofice și restrictive.
Cardiomiopatia dilatativă se caracterizează prin scăderea forței de contracție a mușchiului inimii, care nu reușește să pompeze sângele eficient. Aceasta duce la "stagnarea" sângelui în inimă și, în timp, la creșterea dimensiunilor (dilatarea) camerelor inimii.
Printre cauzele frecvente ale cardiomiopatiei dilatative se numără infecțiile virale ale inimii (miocardite), consumul de alcool, tratamentul citostatic al pacienților cu cancer (cardiomiopatii toxice alcoolice sau postchimioterapie). O formă rară de cardiomiopatie dilatativă se poate întâlni în sarcină sau în primele câteva luni după naștere (cardiomiopatie peripartum).
La aproximativ 50% dintre pacienți nu se poate identifica o cauză a cardiomiopatiei dilatative. Vorbim în acest caz de cardiomiopatie dilatativă idiopatică. Frecvent, acești bolnavi au o predispoziție genetică pentru cardiomiopatie.
Pacienții cu cardiopatie ischemică, în special cei care au suferit un infarct miocardic, pot avea de asemenea o forță scăzută de contracție a mușchiului inimii și cavități cardiace dilatate, asemănător pacienților cu cardiomiopatie dilatativă. Totuși, în acest caz se preferă folosirea termenului de cardiopatie ischemică în stadiul dilatativ, pentru că afectarea miocardului nu este primară (ca în cazul cardiomiopatiilor), ci secundară afectării arterelor coronare.
Cardiomiopatia hipertrofică se caracterizează prin îngroșarea excesivă a mușchiului inimii (hipertrofie), ceea ce îngreunează umplerea cu sânge a ventriculului stâng. Forța de pompare a sângelui este în general păstrată. Hipertrofia este frecvent asimetrică, îngroșându-se mai mult mușchiul din zona de ieșire a sângelui din ventriculul stâng, ceea ce împiedică evacuarea normală a sângelui în aortă; vorbim în acest caz de cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.
Cardiomiopatiile restrictive sunt boli rare în care mușchiul inimii se "rigidizează", îngreunând (restricționând) umplerea normală cu sânge a inimii. Funcția de pompare a sângelui este normală sau redusă. Cardiomiopatiile restrictive pot fi moștenite genetic sau dobândite în cursul vieții.
Indiferent de categoria căreia îi aparțin, cardiomiopatiile determină în general manifestări de insuficiență cardiacă, precum dispnee (lipsă de aer) la efort sau nocturn, edeme ale membrelor inferioare etc. (a se vedea articolul "Insuficiența cardiacă" aici). Pe lângă acestea, pot exista și simptome specifice unui anumit tip de cardiomiopatie, ca de exemplu angina pectorală (durerea cardiacă) sau sincopa (pierderea bruscă a cunoștinței) în cazul cardiomiopatiei hipertrofice obstructive, datorită obstrucției în calea de ieșire a sângelui din ventriculul stâng.
Tratamentul pacienților cu cardiomiopatii se adresează în primul rând insuficienței cardiace pe care aceste boli o determină (vezi tratamentul insuficienței cardiace aici).
Pe lângă acesta, unele cardiomiopatii au tratament specific, precum excizia (eliminarea) chirurgicală a unei porțiuni din mușchiul cardiac îngroșat în cardiomiopatia hipertrofică obstructivă sau corectarea unor deficite de enzime în unele forme de cardiomiopatii restrictive. La pacienții cu cardiomiopatie dilatativă alcoolică, întreruperea consumului de alcool poate avea efecte spectaculoase.
În cazul pacienților cu cardiomiopatie hipertrofică, boală moștenită genetic, se recomandă și screeningul rudelor de gradul I ale pacienților (evaluare pentru depistarea prezenței bolii sau a unui risc crescut de a dezvolta boala în viitor).
